Evoluția valorii investiției publice în Educație
Cele 27 de țări ale Uniunii Europene (UE27) au crescut valoarea totală investițiilor publice în educație din 2000 în 2010, conform Tabelului 1. Tendința de creștere este în general pozitivă în toate aceste țări, valoarea medie a investițiilor per total în UE27 crescând în fiecare an. Analizând evoluția investițiilor putem observa însă 4 trenduri, conform raportului Eurydice – ”Finanțarea Educației în Europa – Impactul crizei economice” realizat de Comisia Europeană.
Tabelul 1 – Evoluția investițiilor publice din Educație în UE27
Șase țări (Danemarca, Franța, Italia, Portugalia, Finlanda și Suedia) au păstrat valoarea investițiilor la un nivel similar în perioada 2000 și 2007. Totuși, este important de menționat faptul că Danemarca, Finlanda și Suedia alocau unele dintre cele mai mari valori ale investiției per capital uman încă din anul 2000. În perioada 2007-2010, Danemarca, Franța și Suedia au crescut semnificativ investiția în educație, ca răspuns la criza financiară globală. Finlanda a păstrat-o la un nivel stabil, în timp ce în Portugalia a avut loc o tăiere drastică în 2009, urmată de o revenire la valoarea obișnuită în 2010. În cazul Italiei, scăderea investiției în educație după anul 2008 se datorează în principal unei decizii legislative (legea 133/2008) – menită să eficientizeze cheltuielile publice, și plăților retroactive efectuate în 2008, care nu au corespuns cu acel an fiscal.
Un grup de opt țări (Belgia, Germania, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Slovenia și Norvegia) este definit de o creștere ușoară dar constantă în investiția în educația, cu perioade scurte de scădere de un an sau doi în cazul Austriei și Maltei. În toate aceste țări investiția în educație a continuat să crească din 2007 în 2010, cu excepția Sloveniei unde există un mic declin de 0,2%.
În alte 11 țări (Bulgaria, Cehia, Estonia, Irlanda, Islanda, Marea Britanie, Spania, Letonia, Lituania, România și Ungaria) investiția în educație a crescut considerabil în perioada 2000 – 2007 (creșteri în 25% și 50%), însă trendul nu a rămas constant în toate aceste țări în perioada 2007-2010. Pe de o parte Cehia, Irlanda și Marea Britanie au continuat să crească investițiile în educația și după 2007, deși creșterile nu au fost la fel de mari. De cealaltă parte însă, în celelalte țări investiția în educație a fost puternic afectată de criza financiară și aceasta a scăzut din 2007 sau 2008. Cea mai mare scădere a avut loc în România și Bulgaria, unde din 2008 până în 2010 investiția în educație a scăzut în termeni reali cu 40%, respectiv 21,6%. Ungaria a avut parte de trei ani de scăderi din 2006, urmați de o creștere cu 5% în 2009 și 2010.
Ca și ultim trend, observăm că în 4 țări (Grecia, Cipru, Luxemburg și Slovacia) investiția în educația a crescut cu peste 50% între 2000 și 2010. Cu toate acestea, din 2007 până în 2010 se pot observa doua situații diferite – în Cipru, Luxemburg și Slovacia creșterea a continuat și după 2007, în timp ce în Grecia investiția în educație a scăzut din 2008 cu 18,7%.
Analizând mai îndeaproape situația României, graficul de mai sus ne arată destul de clar instabilitatea sistemului de educație datorată fluctuațiilor ce descriu finanțarea educației de la an la an. Pe de altă parte, deși o mare parte din state au ales să investească în educație ca reacție la criza financiară, datorită beneficiilor pe termen lung pe care aceasta le produce la nivelul societății, nu este și cazul României care a preferat să înceapă lista tăierilor investițiilor publice cu domeniul educației. Acest lucru denotă pe de o parte că statul român nu are o strategie coerentă și sustenabilă privind dezvoltarea sistemului educațional din România și nu consideră că asigurarea unui buget optim reprezintă o prioritate pentru România, în ciuda faptului că educație este definită prioritate națională. Pe de altă parte, tot din această analiză reiese destul de clar modul în care guvernanții români aleg să privească educația – aceștia o consideră o cheltuială care împovărează bugetul statului, nicidecum o investiție în dezvoltarea economică și socială a României.
Evoluția procentului din PIB alocat pentru educație
PIB-ul alocat pentru educație de către țările din Uniunea Europeana a fost în medie de peste 5% pe toata perioada anilor 2000-2010.
În Tabelul 2 este redată o imagine a evoluției procentelor din PIB alocate pentru educație în toată țările Uniunii Europene.
Din tabel, putem observa că cea mai mare investiție ca procent din PIB pentru educație în 2010 se regăsește în Danemarca (aproximativ 8%), Marea Britanie și Suedia (7%). La polul opus, țara cu cel mai mic procent din PIB alocat educației a fost România, cu puțin peste 3%, urmată de Bulgaria cu o valoare de aproape 4%.
Tabel 2. Evoluția procentului din PIB alocat educației
Prin urmare, datele arată că România este țara din UE cu cel mai mic procent din PIB alocat educației, în ciuda asumărilor făcute de politicienii români. Chiar dacă am văzut mai sus scăderi dramatice ale investiției în educație, datorate pe de o parte și scăderii valorii totale a Produsului Intern Brut, observăm că România nu a scăzut doar valoarea efectivă a banilor alocați pentru educație, ci și procentul din PIB pe care a decis să îl direcționeze în acest sens. Prin urmare, apare din nou o totală neconcordanță între afirmația că educația reprezintă o prioritate națională și modul în care statul alege să investească în ea.
Evoluția costurilor per elev/student
În ceea ce privește evoluția alocațiilor pe care fiecare țară le atribuie pentru un elev sau student, la nivel general investiția a crescut în aproape toate țările Uniunii Europene din 2000 până în 2009. La nivelul EU27, media alocațiilor a crescut atât pentru elevii din învățământul primar, cei din învățământul gimnazial și liceal, cât și pentru studenți.
În general, valoarea alocației crește odată cu nivelul de învățământ urmat, astfel încât în general alocațiile per studenți sunt considerabil mai mari decât alocațiile per elev din învățământul primar de exemplu, întrucât cheltuielile legate de procesul educațional sunt mult mai mari.
Printre țările care investesc cel mai mult per elevi sau studenți se numără Danemarca, Suedia, Germania, Norvegia, Olanda, Franța și Belgia. La polul opus, țara cu cele mai mici investiții în alocațiile per elevi și studenți este România, urmată de Bulgaria. O imagine cu privire la evoluția alocației per elev sau student se poate observa în Tabelul 3.
Tabel 3. Evoluția costurilor per elev sau student/an.
Indicele ISCED 1 se referă la elevii din învățământul primar
Indicele ISCED 2-4 se referă la elevii din învățământul gimnazial, liceal (secundar) sau post-liceal
Indicele ISCED 5-6 se referă la studenții din învățământul superior
Referințe:
European Commission/EACEA/Eurydice, 2013. Funding of Education in Europe 2000-2012: The
Impact of the Economic Crisis. Eurydice Report. Luxembourg: Publications Office of the European
Union.